Complicatiile diabetului

Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea

Daca acest articol mi-a raspuns la o intrebare, ce fac cu el?
Il trimiteti mai departe cunoscutilor si necunoscutilor prin email, Facebook, Twitter sau Whatsapp.


Complicatiile diabetului zaharat duc in timp la aparitia unor boli destul de grave care pun viata in pericol, stiut fiind faptul ca nimeni nu moare din cauza diabetului zaharat, insa se moare din cauza complicatiilor acestuia. De aceea, este absolut esentiala preventia acestora sau macar amanarea lor cat mai mult timp posibil.

Iata cum poti preveni dezvoltarea complicatiilor

Complicatiile diabetului pot fi impartite in doua tipuri: acute (bruste) si cronice (pe termen lung).

Principalele complicatii acute sunt

Cetoacidoza diabetica (DKA). In cazul cetoacidozei diabetice care este mai des intalnita la pacientii cu diabet zaharat tip 1 si mai putin la cei cu diabet tip 2, corpul isi descompune grasimea proprie in energie, ca urmare a acestui proces apar corpii cetonici in urina si in sange. Aceasta rezulta ca urmare a unei hiperglicemii netratate corect si poate duce la coma sau chiar la deces. In mod firesc, pacientul trebuie sa fie internat.

Sindromul non-cetotic hiperosmolar. Se intalneste mai des la pacientii cu diabet zaharat de tip 2, in special la varstnici si are loc in situatii de boala sau de stres. Zaharurile din sange sunt de regula mai mari de 600. Simptomele includ urinare frecventa, somnolenta, letargie, scaderea aportului de fluide. Nu se asociaza cu cetone in sange si poate cauza moarte sau coma, iar pacientul necesita spitalizare.

Principalele complicatii cronice sunt

    • Cardiovasculare: boala cardiaca ischemica (dureroasa sau nedureroasa), boala vasculara periferica, accident vascular cerebral. Boala cardiaca ischemica (sindromul coronarian acut) este cea mai mortala complicatie a diabetului zaharat. Datele statistice arata ca 75 pana la 85% dintre pacientii cu diabet zaharat mor din cauza bolilor de inima; infarct de miocard, insuficenta cardiaca congestiva si din cauza accidentului vascular cerebral. Diabetul zaharat este unul dintre principalii factori de risc incriminati in aparitia bolilor cardiovasculare. Barbatii cu diabet zaharat au un risc de doua pana la de trei ori mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare decat barbatii fara diabet zaharat. Iar femeile cu diabet zaharat au un risc asociat de patru sau chiar de sase ori mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare decat femeile fara diabet zaharat. Citeste mai mult despre complicatiile cardiovasculare aici
    • Complicatii oculare ale diabetului zaharat: retinopatie diabetica, cataracta, glaucomul. Diabetul este principala cauza a orbirii la adulti cu varsta cuprinsa intre 20 si 74 de ani. Pacientii cu diabet zaharat au un risc de 25 de ori mai mare de a orbi in comparatie cu cei care nu au diabet zaharat. Exista trei complicatii oculare majore: retinopatia, cataracta si glaucomul. Prevenirea complicatiilor oculare consta in vizite regulate la medicul oftalmolog – cel putin o data pe an pentru pacientii cu DZ2 inca de la debut si cel putin o data pe an pentru cei cu DZ1 dupa 5 ani de evolutie a bolii.  Si retinopatia diabetica este o reala problema a acestor pacienti. Mai exact, pacientii cu diabet zaharat de tip 2 pot prezenta semne de retinopatie atunci cand sunt diagnosticati cu diabet zaharat. Informatii utile despre principalele complicatii oculare poti citi aici.
    • Leziuni ale nervilor: neuropatie. Datele statistice arata ca aproximativ 50 la 70% dintre pacientii cu diabet zaharat dezvolta neuropatie diabetica. Neuropatia se dezvolta cel mai probabil datorita zaharurilor in sange pe termen lung care efecteaza fibrele nervoase de la nivelul extremitatilor; in special membrele inferioare.
    • Leziuni ale rinichilor: nefropatie. Diabetul zaharat este una dintre cauzele principale ale bolii renale cronice, in stadiul final aceasta necesita dializa si/sau transplant de rinichi. Un semn precoce al afectarii rinichilor la pacientul cu diabet zaharat este prezenta unor cantitati mici de proteine ​​(albumina) in urina. Daca proteina din urina nu este diagnosticata sau tratata, aceasta poate duce la o boala de rinichi in stadiu terminal. Aceasta complicatie poate sa fie prevenita daca pacientul cu diabet merge cel putin o data pe an la medic si isi face teste de sange (inclusiv creatinina) pentru a masura functia renala; mai este necesara inclusiv o analiza a urinei care trebuie facuta anual.
    • Problemele piciorului diabetic. Aceasta complicatie este foarte des intalnita la pacientii cu diabet zaharat din cauza dezechilibrului glicemic, a neuropatiei diabetice, circulatiei sangvine deficitare sau a infectiilor de tot felul. Problema majora este aceea ca din cauza neuropatiei diabetice are loc o desensibilizare in zona piciorului, astfel incat pacientul nu mai simte nicio durere sau senzatie de frig, fierbinte, presiune. In felul acesta apar tot felul de leziuni tegumentare care la randul lor conduc la aparitia si dezvoltarea infectiilor. Din pacate, de foarte multe ori se ajunge la amputatie.
    • Probleme la nivelul pielii. Datele statistice arata ca peste 40% din persoanele diagnosticate cu diabet zaharat au si patologie cutanata. Mai mult, problemele pielii pot sa fie un semnal de alarma, sa indice debutul acestei afectiuni.

    Complicatiile cronice sunt responsabile de cele mai multe boli asociate diabetului zaharat si de decesul asociat acestei afectiuni. De regula, complicatiile cronice apar, dupa cativa ani de crestere a zaharului din sange (hiperglicemie). Deoarece pacientii cu diabet zaharat de tip 2 pot avea un nivel ridicat al zaharului in sange de multi ani inainte de a fi diagnosticati, ei pot sa aiba semne ale complicatiilor la momentul diagnosticarii diabetului.

    Reguli de ajutor in prevenirea diabetului

    • Respecta cu sfintenie tratamentul recomandat de medicul tau diabetolog, fie ca este alcatuit din pastile, fie din insulina.
    • Monitorizeaza corect glicemia.
    • Mananca sanatos si nu sari peste mese.
    • Fa sport regulat.
    • Mergi cu regularitate la medic pentru a efectua toate controalele necesare monitorizarii starii de sanatate.

Etichete: / / / / / / / / / / / / / / / / / / /

Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea

Medic Diabet, Nutritie si Boli Metabolice

Pe acelasi subiect:


Sfaturi pentru un adolescent nou diagnosticat cu diabet zaharat tip 2

Sfaturi pentru un adult nou diagnosticat cu diabet zaharat tip 2

Situatii in care nu putem administra antidiabeticele orale

Examenul ocular anual pentru diabetul de tip 1

Principalele riscuri si complicatii ale exceselor din perioada de Paste

Asociatia Acces la Sanatate © 2024

Toate informatiile disponibile pe portalul Diabet AZ sunt furnizate in scop strict educational. Aceste informatii nu vor fi utilizate pentru autodiagnostic sau tratament pentru nicio problema de sanatate. Aceste informatii NU INLOCUIESC CONSULTATIA EFECTIVA si NU CONSTITUIE OPINIE MEDICALA.
Aceste informatii pot sa nu fie adecvate situatiei medicale pe care o are utilizatorul. Cu toate ca articolele redactate de medici se bazeaza pe experienta medicala a acestora si pe literatura de specialitate nu garantam acuratetea lor si nici adecvarea cu situatia medicala specifica a utilizatorului.
Mai multe despre Termenii si conditiile de utilizare a site-ului aici.
Contact rapid

Contacteaza un profesionist in sanatate

Processing...
Thank you! Your subscription has been confirmed. You'll hear from us soon.
Newsletter Diabet-AZ
ErrorHere