Retinopatia diabetica poate duce la orbire

Articolul este realizat de Dr Lavinia Vija

Daca acest articol mi-a raspuns la o intrebare, ce fac cu el?
Il trimiteti mai departe cunoscutilor si necunoscutilor prin email, Facebook, Twitter sau Whatsapp.


Retinopatia diabetica este o complicatie a diabetului zaharat care are o prevalenta de peste 33% printre pacientii diabetici. In tarile dezvoltate, retinopatia diabetica este principala cauza de orbire la persoanele cu varste intre 20 si 65 ani. Evolutia bolii este progresiva, in ani de zile, iar fara un tratament adecvat duce inevitabil la orbire.

Datele statistice recente arata ca majoritatea pacientilor cu o vechime a diabetului de cel mult 10 de ani dezvolta retinopatie diabetica. Dintre acestia, 5,6% prezinta edem macular clinic semnificativ, iar 7,9% prezinta retinopatie diabetica ce ameninta grav vederea. Mai mult, in cazul pacientilor cu diabet zaharat de tip 1, retinopatia este rara in primii 5 ani de la debutul bolii. Insa, in cazul diabetului de tip 2, retinopatia poate fi deja instalata cand afectiunea este descoperita. Medicii sustin ca dupa 10 ani de boala, 70% dintre pacienti au un stadiu mai usor sau mai sever de retinopatie.

Principalele simptome:

  • Vedere incetosata,
  • Cheaguri,
  • Durere la nivelul ochilor,
  • Microangiopatii,
  • Hemoragii retiniene,
  • Edem macular diabetic,
  • Modificari vasculare

Din pacate, de cele mai multe ori, pacientii care au retinopatie nu au nici un simptom, mult timp dupa instalarea bolii. De aceea, este absolut necesar controlul oftalmologic anual. Mai multe despre principalele simptome cititi aici.

Care sunt factorii de risc?

  • Tipul de diabet zaharat,
  • Durata de timp a diabetului zaharat,
  • Un control incorect, slab al glicemiei,
  • Hipertensiunea,
  • Hiperlipidemia,
  • Fumatul,
  • Obezitatea,
  • Anemia,
  • Sarcina,
  • Nefropatia – afectarea rinichilor,
  • Consumul exagerat de alcool

Tipuri de retinopatie diabetica:

Retinopatia diabetica are 2 forme distincte:

  • forma neproliferativa
  • forma proliferativa.

Edemul macular este o complicatie care poate aparea in fiecare din cele 2 forme.

Forma neproliferativa este caracterizata prin diferite afectari ale vaselor mici de sange, care pierd cantitati de lichid. Aceasta duce in timp la ingrosarea zonei centrale a retinei: edemul macular diabetic, care scade vederea. Retinopatia neproliferativa apare de cele mai multe ori in forma usoara, insa ea poate sa fie si moderata sau severa. De asemenea, este important de mentionat ca desi nu duce la pierderea vederii, aceasta forma de retinopatie duce la scaderea acuitatii vizuale.

Forma proliferativa este caracterizata prin aparitia unor neovase la nivelul nervului optic sau al retinei. Acestea pot duce la aparitia sangerarii in interiorului ochiului, in vitros, fapt ce conduce la o scadere dramatica a vederii sau chiar la dezlipirea retinei. Retinopatia diabetica proliferativa RDP afecteaza 5-10 % din populatia diabetica. Pacientii cu diabet zaharat tip I au risc de RDP de 60% la 30 de ani.

Cum se realizeaza preventia:

Singura solutie pentru prevenirea orbirii este diagnosticul retinopatiei diabetice cat mai devreme. Preventia se realizeaza prin controale regulate la medicul specialist oftalmolog si efectuarea analizelor recomandate de acesta.

Cum se pune diagnosticul:

Controlul anual al fundului de ochi depisteaza boala inainte de aparitia primelor simptome.
Concret, numai examinarea fundului de ochi care se realizeaza obligatoriu cu picaturi care dialata pupila, la pacientul cu diabet zaharat permite stabilirea diagnosticului.

Tratament:

Odata stabilit diagnosticul, medicul specialist oftalmolog va stabili daca pacientul respectiv are nevoie de tratament cu laser pentru oprirea leziunile aparute sau daca este necesar sa se realizeze o injectare intraoculara a unor substante cu rolul de a elimina edemul macular. De asemenea, mai exista si varianta vitrectomiei – o tehnica chirurgicala cu ajutorul careia se pot indeparta membranele ce tractioneaza retina din interiorul ochiului.

In esenta, este foarte importanta diagnosticarea precoce si tratamentul leziunilor care pun in pericol vederea, inainte ca acuitatea vizuala sa fie afectata iremediabil.

Cum vede un pacient cu retinopatie diabetica

Asa vede un om sanatos Asa vede un pacient cu distrugeri ale vaselor de sange pe retina

Articolul este realizat de Dr Lavinia Vija

Medic specialist endocrinologie Institutul C.I. Parhon

Pe acelasi subiect:


Hiperglicemia

Sanatatea mentala

Cataracta, una dintre complicatiile diabetului zaharat

Cetoacidoza diabetica

Coma diabetica

Asociatia Acces la Sanatate © 2024

Toate informatiile disponibile pe portalul Diabet AZ sunt furnizate in scop strict educational. Aceste informatii nu vor fi utilizate pentru autodiagnostic sau tratament pentru nicio problema de sanatate. Aceste informatii NU INLOCUIESC CONSULTATIA EFECTIVA si NU CONSTITUIE OPINIE MEDICALA.
Aceste informatii pot sa nu fie adecvate situatiei medicale pe care o are utilizatorul. Cu toate ca articolele redactate de medici se bazeaza pe experienta medicala a acestora si pe literatura de specialitate nu garantam acuratetea lor si nici adecvarea cu situatia medicala specifica a utilizatorului.
Mai multe despre Termenii si conditiile de utilizare a site-ului aici.
Contact rapid

Contacteaza un profesionist in sanatate

Processing...
Thank you! Your subscription has been confirmed. You'll hear from us soon.
Newsletter Diabet-AZ
ErrorHere