Dr. Ariana Petronela Fildan: “Obezitatea si stresul matern, factori de risc pentru astm”

Astmul bronsic este una din cele mai frecvente afectiuni cronice, caracterizata prin inflamatia cronica a cailor aeriene ce determina limitarea fluxului de aer. Boala poate sa apara la orice varsta, dar de regula apare inca din copilarie. Totodata, mostenirea genetica poate sa joace un rol important. La copii, baietii au un risc aproape dublu sa faca astm, comparativ cu fetitele. Medicul Ariadna Petronela Fildan (foto), sefa departamentului de Pneumologie a Spitalului de Pneumologie din Constanta si lector la Facultatea de Medicina “Ovidius” din Constanta ne-a explicat care sunt principalii factori de risc implicati in aparitia bolii dar si in ce consta educatia pacientului cu astm.

Astmul bronsic este o boala multifactoriala, a carei aparitie este conditionata de interactiunea dintre mostenirea genetica a fiecarui individ si mediul inconjurator, inca din primii ani de viata si chiar din viata intrauterina. Istoricul familial de astm sau alergii, diferiti factori biologici, dar si sociologici, cum ar fi nutritia, alergenii (inhalati si ingerati), poluantii (in special fumul de tigara), microbii si factori psihosociali pot influenta dezvoltarea astmului.

Totodata, fumatul in timpul sarcinii, dar si dupa nastere, ca si expunerea la diversi alergeni (polen, igrasie, mucegai, acarienii din praful de casa, parfum, diverse alimente), factori poluanti externi (de exemplu, domiciliu in zone cu trafic auto intens), infectiile virale si bacteriene, reprezinta conditii importante pentru aparitia astmului, si, ulterior, in declansarea crizelor astmatice la copil. De asemenea, obezitatea si stresul matern, consumul crescut de antibiotice sau paracetamol in timpul sarcinii pot fi considerati factori de risc pentru dezvoltarea astmului la copil.

Tip particular de astm

Un tip particular de astm, cu debut la varsta adulta, este astmul ocupational, iar peste 250 de substante fiind identificate ca posibili factori etiologici: produse chimice folosite pentru fabricarea de vopsele, lacuri, adezivi, pentru izolatii, materiale de ambalare, saltele din spuma, tapiterii, etc; iritanti respiratori: dioxidul de sulf, gazul de clor, fumul; substante de origine animala, cum ar fi proteinele gasite in mancarea animalelor, par, solzi, blana, saliva, excremente; metale: platina, crom, nichel; enzime folosite la fabricarea detergentilor si balsamurilor; substante vegetale, inclusiv proteine din latex, faina, bumbac, in, canepa, secara, grau.

Toti acesti factori care contribuie la aparitia astmului sunt implicati si in declansarea ulterioara a crizelor astmatice. Pe langa acestia, exista si alti factori declansatori: schimbarile de temperatura, ceata, fumul, mirosurile puternice (parfum, solutii de curatat, fumul de esapament), factori emotionali (anxietate, stres, oboseala), efort fizic, alimente (ouale, nucile, soia, graul, carnea de peste) sau medicamente (aspirina, ibuprofenul).

Diagnosticul de astm

Diagnosticul de astm se formuleaza plecand de prezenta simptomelor sugestive: dispnee (dificultate in respiratie), tuse, wheezing (respiratie suieratoare) si senzatie de constrictie toracica, in diverse combinatii si care apar sau se accentueaza in a doua parte a noptii, spre dimineata. Tipic pentru astm este variabilitatea simptomatologiei, existand perioade cu simptome prezente una sau mai multe zile, si perioade in care pacientii sunt total asimptomatici. Insa, pentru ca exista situatii in care simptomatologia se regaseste si in alte patologii, sunt necesare diverse investigatii care sa confirme sau sa infirme astmul bronsic.

Iata care sunt investigatiile necesare

• spirometria cu test de bronhodilatatie (test de laborator care masoara functia pulmonara prin intermediul unor aparate in care pacientul este pus sa efectueze manevre de respiratie normala si fortata; in cazul unui pacient astmatic, testul de bronhodilatatie este pozitiv, adica dupa inhalarea de salbutamol unul dintre parametrii functionali respiratori, numit VEMS, creste cu 12% si cu 200 ml fata de valoare de baza, initiala)
• testari alergice: prick test – test simplu si sigur, in care doze mici din alergenii suspectati sunt testate pe piele, de obicei pe antebrat, monitorizandu-se aparitia unei reactii cutanate. De asemenea, se mai pot face teste alergice inhalatorii, cu substanta incriminata in a provoca crizele de astm, insa aceste teste sunt periculoase, pentru ca pot declansa crize severe, de aceea nu se folosesc in mod frecvent.
• analize de sange (eozinofile >400 elemente/mm3, IgE totale, IgE specifice).
• radiografie toracica (in mod frecvent este normala in lipsa unei boli asociate: pneumonie, tuberculoza pulmonara, cancer pulmonar, etc).

Metodele prin care pot fi prevenite exacerbarile astmatice

Despre metodele prin care pot fi prevenite exacerbarile astmatice medicul specialist sustine ca un rol important il au parintii. Acestia trebuie sa tina cont de tratament si sa-l respecte cu sfintenie. In primul rand, pentru a fi feriti de exacerbari, pacientii trebuie sa fie constienti de faptul ca au nevoie de tratament. Astmul este o boala care nu se vindeca, dar se poate tine sub control cu medicatia adecvata, luata regulat (zilnic), corect (pacientul trebuie sa cunoasca tehnica administrarii medicatiei inhalatorii), conform indicatiilor medicului curant.

Educarea pacientului

Nu mai putin importanta este educarea pacientului, stiut fiind faptul ca “managementul unei boli cronice este 90% educatie si 10% medicatie”.  Pacientul trebuie sa cunoasca afectiunea de care sufera, factorii care duc la aparitia exacerbarilor, sa recunoasca iminenta de exacerbare si masurile pe care trebuie sa le ia atunci cand aceasta se produce. Cu cat un pacient este mai informat despre boala si tratamentul lui, despre ce anume ii determina crizele si ce masuri trebuie sa ia pentru a preveni acest lucru, cu atat astmul lui va fi mai bine controlat. Medicul este partenerul pacientului in procesul de invatare despre astm, dar si a modului de gestionare al astmului.

Discutiile cu medicul vor viza obiectivele tratamentului (obtinerea controlului bolii si reducerea riscului de exacerbare); medicamentele indicate pentru tratamentul astmului si rolul fiecarui medicament; invatarea tehnicii inhalatorii; revizuirea periodica a medicatiei pentru astm si a modului de administrare; intocmirea unui plan de actiune cu recunoasterea simptomelor si masurilor specifice in cazul in care exista iminenta unei exacerbari, ce medicamente sunt indicate si in ce doze; identificare factorilor declansatori ai crizelor si discutarea metodelor prin care acestia pot fi evitati cat mai eficient.

Una dintre masurile esentiale pentru un pacient astmatic este oprirea fumatului si/sau a expunerii la fumul de tigara (fumatul pasiv).

De asemenea, sunt necesare identificarea de catre pacient si evitarea sau reducerea expunerii la factori declansatori si luate cateva masuri

• indepartarea din locuinta a elementelor care retin praful: covoare, perdele, plusuri
• aspirarea cu regularitate, de preferat folosind saci pentru aspirator ce retin alergenii
• utilizarea ventilatiei naturale
• curatarea frecventa, adecvata, a aparatelor de aer conditionat
• utilizarea pernelor, pilotelor anti-alergice
• curatarea mucegaiului
• evitarea locuintelor cu grad mare de umezeala, igrasie si rugina
• animalele de companie, pe cat posibil, tinute afara din casa
• inainte de efectuarea unui efort fizic, trebuie luata medicatia de astm; pe cat posibil, evitati efortul fizic intens in aer rece sau cu nivel ridicat de poluare (Atentie: efortul fizic, practicarea sportului NU sunt contraindicate!)
• evitarea, pe cat posibil, a situatiilor stresante
• evitarea administrarii de aspirina sau medicamante anti-inflamatoare non-steriodiene (exemplu ibuprofen)
• in cazul persoanelor cu astm ocupational: controlul nivelului de expunere, utilizarea de echipamente de protectie, scaderea timpului de expunere,
• scaderea in greutate in cazul persoanelor supraponderale/obeze.

In concluzie, cu cat pacientul va cunoaste mai multe despre astm, despre astm, despre factorii declansatori ai crizelor si despre tratament, cu atat boala lui va fi mai bine controlata. Iar medicul de familie ii poate oferi informatii, atunci cand acesta nu poate ajunge la medicul specialist si are nelamuriri.

Pe acelasi subiect: