Sfaturi pentru diabetici la schimbarea anotimpurilor

Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea

Daca acest articol mi-a raspuns la o intrebare, ce fac cu el?
Il trimiteti mai departe cunoscutilor si necunoscutilor prin email, Facebook, Twitter sau Whatsapp.

Schimbarea anotimpurilor vine cu modificari si in interiorul corpului nostru. Schimbari ce sunt percepute de fiecare in propriul lui stil, dar sunt de multe ori mai accentuate in cazul pacientilor care au o boala cronica, asa cum este diabetul zaharat.

Primavara avem „astenia de primavara” care se repeta insa si toamana, cand se raceste vremea si corpul este obligat sa munceasca mai mult pentru a ne incalzi.

Pacientul diabetic va resimti mai accentuat aceasta astenie fie ea de toamna sau de primavara, primul lucru pe care il va sesiza este ca dozele de insulina se modifica in functie de anotimp.

Procesul de termoreglare

Asadar, un pacient tratat cu insulina va vedea ca pe timpul iernii are nevoie de doze de insulina mai mari pentru a controla glicemia, iar pe timpul verii dozele scad considerabil. De ce se intampla asta? Din cauza procesului de teromoreglare. Corpul este nevoit sa isi regleze temperatura in functie de cea exterioara. Daca afara este canicula, el va transpira pentru a se racori, iar daca este frig el va tremua pentru a se incalzi.

Cei tratati cu insulina, vin adesea la medic, mai ales in primii ani de la diagnostic, spunand ca desi mananca la fel si fac aceleasi doze de insulina, glicemiile lor cresc de cand a inceput frigul. Primavara spun ca fac frecvent hipoglicemii chiar daca nu au schimbat nimic in dieta sau in tratament.

Recomandam pacientilor care vad diferente ale glicemiei, desi nu au schimbat nimic in modul de a manca si nici nu au modificat dozele de insulina, sa se adreseze medicului lor curant pentru a-si ajusta tratamentul asa cum este necesar. Vara dozele vor trebuie sa fie scazute iar iarna sa fie crescute pentru a pastra un echilibru metabolic optim.

Pastrarea medicatiei pentru diabet

Un alt sfat util pacientilor diabetici la schimbarea temperaturilor este sa aiba grija cum depoziteaza medicatia lor pentru diabet, in special insulina. In sezonul rece incepe incalzirea in case, fapt care poate duce la cresterea temperaturilor in camere.

Insulina trebuie tinuta la frigider, in cutia de legume, iar penul din care pacientul face insulina va fi tinut la temperatura camerei. Temperatura camerei nu trebuie sa fie una extrem de mare sau extrem de mica. Insulina nu este stabila termic, asa ca o temperatura extrem de mare sau una exagerat de mica va duce la inactivarea insulinei si la probleme grave ale pacientului. De asemenea, insulina nu trebuie sa fie tinuta langa un calorifer sau o alta sursa de caldura.

Nici medicatia orala nu trebuie tinuata in temperaturi extreme pentru a nu se deteriora, caz in care nu isi va mai face efectul.

Vestimentatia pacientilor

Vestimentatia pacientilor trebuie sa fie una adecvata cu temperatura de afara. Pacientul nu trebuie sa se imbrace prea gros pentru a nu transpira si nici prea subtire pentru a nu raci. Daca hainele sunt prea groase atunci pacientul transpira si poate chiar sa faca pneumonie, iesind apoi in vremea rece cu hainele ude pe el.

Odata cu schimbarea anotimpurilor se schimba si alimentatia. Oferta de legume si fructe proaspete din timpul iernii este mult mai redusa decat pe timpul verii. Acest lucru poate duce la o alimentatie incorecta a pacientului care are o dieta speciala ce trebuie urmata.

Dieta este jumatate din tratamentul diabetului zaharat, deci daca respecti dieta 50% din treaba este facuta. Altfel, poate medicul sa iti recomande cea mai buna pastila sau cea mai buna insulina, nu va functiona fara dieta.

Pe timpul toamnei avem o varietate mai mare de legume si fructe, ceea ce ne ajuta sa facem provizii si pentru perioada de iarna. Toamna este cunoscuta ca fiind sezonul recoltei si astfel putem sa profitam si sa ne aprovizionam camara pentru iarna. Legumele pot fi conservate si le putem consuma si pe timpul iernii.

Recomandam conservarea prin fierbere sau prin congelare, mai putin prin murare deoarece aceasta metoda necesita multa sare si uneori chiar zahar. Zaharul nu este permis la pacientii cu diabet zaharat, iar sarea este si ea restrictionata de multe ori din cauza faptului ca pacientii cu diabet zaharat au de cele mai multe ori si hipertensiune arteriala.

Nu in ultimul rand, la schimbarea anotimpurilor, mai ales toamna, recomandam vaccinarea antigripala tuturor pacientilor cu diabet zaharat in perioada octombrie – decembrie pentru a putea fi protejati de gripa, care in ultimii ani a facut nenumarate victime.

Etichete: / / / / / / / / / /

Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea

Medic Diabet, Nutritie si Boli Metabolice

Pe acelasi subiect:


Sfaturi pentru un adolescent nou diagnosticat cu diabet zaharat tip 2

Sfaturi pentru un adult nou diagnosticat cu diabet zaharat tip 2

Situatii in care nu putem administra antidiabeticele orale

Examenul ocular anual pentru diabetul de tip 1

Principalele riscuri si complicatii ale exceselor din perioada de Paste

Asociatia Acces la Sanatate © 2024

Toate informatiile disponibile pe portalul Diabet AZ sunt furnizate in scop strict educational. Aceste informatii nu vor fi utilizate pentru autodiagnostic sau tratament pentru nicio problema de sanatate. Aceste informatii NU INLOCUIESC CONSULTATIA EFECTIVA si NU CONSTITUIE OPINIE MEDICALA.
Aceste informatii pot sa nu fie adecvate situatiei medicale pe care o are utilizatorul. Cu toate ca articolele redactate de medici se bazeaza pe experienta medicala a acestora si pe literatura de specialitate nu garantam acuratetea lor si nici adecvarea cu situatia medicala specifica a utilizatorului.
Mai multe despre Termenii si conditiile de utilizare a site-ului aici.
Contact rapid

Contacteaza un profesionist in sanatate

Processing...
Thank you! Your subscription has been confirmed. You'll hear from us soon.
Newsletter Diabet-AZ
ErrorHere