Cum revenim la glicemii normale dupa sarbatorile de iarna?

Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea

Daca acest articol mi-a raspuns la o intrebare, ce fac cu el?
Il trimiteti mai departe cunoscutilor si necunoscutilor prin email, Facebook, Twitter sau Whatsapp.

Sarbatorile de iarna sunt o perioada, destul de indelungata, in care avem motive de bucurie si de petrecere cu cei dragi. Aceasta perioada poate sa fie cuprinsa intre Sfantul Nicolae ( 6 decembrie) pana la Sfantul Ioan (7 ianuarie). Uneori se incepe inca de la Sfantul Andrei (30 noiembrie) care in ultimii ani a devenit zi libera la nivel national. Iata cum avem o perioada de peste o luna in care sarbatorim aproape continuu.

In traditia romaneasca cea mai buna varianta pentru a fi vesel este la o masa bogata insotit de membrii familiei si de oameni dragi sufletului nostru. Apar acele „ocazii” despre care pacientii vorbesc atunci cand spun ca doar „ocazional” nu respecta dieta. In aceasta perioada de mai bine de 30 zile, unii dintre ei, au cate o ocazie in fiecare zi, de exemplu: prima zi de Craciun, a doua zi de Craciun, Sfantul Stefan, Revelionul.

Ocaziile zilnice

Din punct de vedere al valorilor glicemice, aceste „ocazii” zilnice pot duce la dezechilibre grave ale bolii si pot fi chiar catastrofale daca nu sunt tratate la timp. In cele de urmeaza vom povesti, sub protectia anonimatului, cateva cazuri intalnite in garzile imediat urmatoare zilelor de sarbatoare si ce ar fi trebuit sa faca pacientii sa previna, sa trateze si sa remedieze situatiile aparute.

Avem cazul unui pacient tanar – 40 ani – cu diabet zaharat de tip 1, de aprozimativ 20 ani, care se afla in tratament cu insulina in regim bazal-bolus (4 prize). Acest pacient s-a prezentat la camera de garda in data de 01 ianuarie pentru valori de glicemie crescute, peste 400mg/dl, el mai prezenta greata si varsaturi. Pentru a vedea mai multe despre insulina si tratamentul cu insulina, va rugam sa accesati articolele: „Tipuri de insulina” si „Totul despre insulina„.

Drumul scurt catre cetoacidoza diabetica

Ce se intamplase? Pacientul a sarbatorit toate sarbatorile de iarna, a mancat mult mai mult decat ar fi trebuit, a consumat si „putin” alcool (a „gustat si el putin ca doar e sarbatoare”) si a uitat sa isi faca toate dozele de insulina. Rezultatul? Cetoacidoza diabetica, care este una dintre cele mai periculoase complicatii acute ale diabetului zaharat si care netratata poate duce la coma si chiar la deces.

Ce e de facut in acesta situatie? Desigur, pacientul a fost internat in sectia de Terapie Intensiva pentru a fi reechilibrat. Ce ar fi putut sa faca el ca sa previna aceasta situatie? Ei bine sa nu facem cele mentionate mai sus.

Cum poate remedia pacientul problema? Cum poate el sa revina la valori glicemice normale? Sa isi reia dieta pe care o avea inainte de sarbatori, sa nu mai consume alcool si sa isi faca insulina corect, in dozele recomandate si in numarul de injectii recomandat.

Urmatoarea pacienta este o doamna de 65 ani, cunoscuta cu diabet zaharat de tip 2 de aproximativ 5 ani, tratata cu antidiabetice orale. Pentru a vedea mai multe despre tratamentul diabetului zaharat cu antidiabetice orale, va rugam sa accesati articolul: „Antidiabetice orale„.

Starea de rau generala

Pacienta s-a prezentat la camera de garda pentru valori glicemice mari la domiciliu, peste 300mg/dl si stare de rau generalizata; acuza apatie (lipsa puterii), vertij (ameteala) si cefalee (durere de cap).

Ce se intamplase? Pacienta si-a luat tratamentul cu pastile pentru diabet, insa nu a respectat deloc regimul alimentar. A mancat in aceasta perioada zilnic, cantitati mari de dulciuri printre care: cozonac, chec, ciocolata, bomboane de pom, salata de fructe, prajituri. Uneori, pacienta a relatat ca a mancat din toate cele amintite mai sus in aceeasi zi. Evident ca terapia medicamentoasa nu a mai fost eficienta si glicemiile au crescut.

Ce e de facut in aceasta situatie? Ei bine, si aceasta pacienta trebuie internata intr-o sectie de Diabet Zaharat, Nutritie si Boli Metabolice pentru a fi reechilibrata. Cum s-ar fi putut preveni aceasta situatie? Ar fi trebuit sa limiteze consumul de dulciuri, sa nu exagereze.

Cum poate remedia pacienta situatia? Cum poate ea reveni la valori ale glicemiei normale? Va trebui sa urmeze noul tratament propus de catre medic, acesta va intensifica tratamentul pentru ca nu isi mai face efectul. Exista chiar necesitatea de a introduce insulina pentru a putea scadea glicemiile. Si cel mai important, sa nu mai faca excese alimentare in viitor.

Cea mai simpla metoda de a trata un lucru este preventia lui. Mai bine il prevenim decat sa tratam complicatiile lui. Asadar, cea mai eficienta metoda de a ne intoarce la valori glicemice normale dupa sarbatori, este sa nu facem excese si ele sa creasca. Daca totusi valorile cresc, atunci eliminam excesele, revenim la dieta normala, la tratamentul normal si daca valorile nu scad apelam la medicul diabetolog.

Acest articol este realizat cu sprijinul:

Etichete: / / / / / / / / / / / / / / /

Articolul este realizat de Dr Parliteanu Oana-Andreea

Medic Diabet, Nutritie si Boli Metabolice

Pe acelasi subiect:


Sfaturi pentru un adolescent nou diagnosticat cu diabet zaharat tip 2

Sfaturi pentru un adult nou diagnosticat cu diabet zaharat tip 2

Situatii in care nu putem administra antidiabeticele orale

Examenul ocular anual pentru diabetul de tip 1

Principalele riscuri si complicatii ale exceselor din perioada de Paste

Asociatia Acces la Sanatate © 2024

Toate informatiile disponibile pe portalul Diabet AZ sunt furnizate in scop strict educational. Aceste informatii nu vor fi utilizate pentru autodiagnostic sau tratament pentru nicio problema de sanatate. Aceste informatii NU INLOCUIESC CONSULTATIA EFECTIVA si NU CONSTITUIE OPINIE MEDICALA.
Aceste informatii pot sa nu fie adecvate situatiei medicale pe care o are utilizatorul. Cu toate ca articolele redactate de medici se bazeaza pe experienta medicala a acestora si pe literatura de specialitate nu garantam acuratetea lor si nici adecvarea cu situatia medicala specifica a utilizatorului.
Mai multe despre Termenii si conditiile de utilizare a site-ului aici.
Contact rapid

Contacteaza un profesionist in sanatate

Processing...
Thank you! Your subscription has been confirmed. You'll hear from us soon.
Newsletter Diabet-AZ
ErrorHere